O scurtă istorie a ochelarilor
Scris de Colin Asher pe 20. 3. 2026
Ne-am dori să aruncăm o privire mai atentă asupra uneia dintre cele mai mari invenții din toate timpurile. Despre ce este vorba? Ei bine, despre ochelari, desigur! Nu este oare momentul să ne oprim puțin și să apreciem istoria complexă, care a adus ochelarii până la ochii tăi?
Perioada dinaintea ochelarilor (inainte de secolul al XIII-lea)
Dispozitivele pentru vedere au evoluat diferit în Est și în Vest, însă înainte de secolul al XIII-lea era greu să găsești ceva care să îți îmbunătățească vederea. Deoarece accesoriile purtate pe față pentru corectarea vederii au apărut târziu, cea mai bună opțiune, timp de mai multe secole, erau pietrele de citit. Realizate din roci cristaline sau sticlă, aceste piese șlefuite erau ținute deasupra textului pentru a mări literele și nu au devenit utilizate pe scară largă până în secolul al XII-lea.1
Alte dovezi privind mijloacele vizuale din trecut includ o anecdota des menționată despre împăratul Nero, care ar fi folosit un smarald verde lustruit pentru a mări acțiunea din Colosseum – deși este posibil să fi fost folosit doar pentru a proteja ochii de soare. Un indiciu important al evoluției ochelarilor apare și în China, unde există înregistrări despre o formă de ochelari de soare cu cristale colorate încă din vremea lui Confucius, în jurul anului 500 i.Hr. În special în Est, există dovezi că ochelarii pentru protecție solară sau ca ornament au apărut înaintea celor pentru corectarea vederii.2
Ceva apropiat de ochelarii purtabili a fost descoperit și la populațiile Inuit și Yupik din Alaska și alte regiuni arctice, care trebuiau să facă față reflexiilor puternice ale soarelui pe zăpadă. Încă din jurul anului 1000 d.Hr., popoarele arctice realizau ochelari de zăpadă din fildeș de mors, fără lentile, dar cu fante înguste pentru ochi, care reduceau eficient strălucirea zăpezii.3 Acești ochelari sculptați erau adesea fixați cu o curea de piele,4 fiind surprinzător de avansați pentru vremea lor, mai ales că vom vedea că designul ochelarilor a evitat mult timp metodele simple de fixare.
Ochelarii timpurii (secolele XIII–XV)
Primele perechi de ochelari corectivi sunt asociate de obicei cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea în Italia, deși în China este posibil să fi apărut chiar mai devreme. Insula Murano, de lângă Veneția, era renumită pentru atelierele sale avansate și secrete de prelucrare a sticlei, unde au fost fabricate primele lentile de ochelari din Europa.5
Utilizarea ochelarilor a devenit ulterior populară în rândul călugărilor în secolul al XIV-lea, care îi foloseau pentru citit și copiere de texte. Totuși, acești ochelari timpurii aveau doar lentile convexe, care ajutau la vederea de aproape, nu la distanță. Odată cu apariția tiparului în anii 1450, producția de materiale de citit a crescut considerabil, ceea ce a dus și la o creștere a producției de ochelari.
Designul adecvat era însă încă departe. De-a lungul timpului au existat diverse încercări: pince-nez-ul, acel accesoriu elegant care se fixa pe nas; lorgnettele ținute în mână, folosite în saloane pentru un aer rafinat; și monoclul, lentilă unică ținută în orbita ochiului doar prin presiune. Este evident că designul ochelarilor a evoluat în moduri uneori neobișnuite, cu rezultate uneori amuzante, la fel ca multe alte invenții memorabile, precum bicicleta.
Evoluția lentilelor si ramelor (secolele XVI–XIX)
În ceea ce privește vederea la distanță și modul în care este înțeleasă, trebuie să acordăm credit astronomului și polimatului german Johannes Kepler, care în 1604 a oferit prima explicație scrisă despre motivul pentru care lentilele convexe și concave produc rezultate optice diferite, ceea ce a condus la apariția lentilelor pentru vederea la distanță.6 Totuși, combinația perfectă dintre ramă și lentilă nu s-a impus încă în Occident, mai ales în societatea înstărită.
De ce s-a mulțumit societatea atât de mult timp cu ochelari care trebuiau ținuti manual în poziție sau care rămâneau fixați doar prin cele mai precare metode? Motivele pentru care au trecut secole până când a apărut designul clasic al ochelarilor – două brațe care se întind de-a lungul capului – nu sunt discutate frecvent.
O explicație ar putea fi disconfortul purtării ochelarilor sub perucile gigantice purtate la acea vreme, care se spune că strângeau capul foarte tare. Contextul istoric indică și un stigmat legat de aspectul ochelarilor – modificarea feței umane – sugerând că cei care aveau nevoie de ei îi scoteau elegant de îndată ce nu mai erau necesari. Acest lucru explică revenirea în epoca victoriană a modelelor pince-nez și monoclu, mult după ce ochelarii adevărați fuseseră introduși.7 În schimb, în China, ochelarii erau un simbol al demnității și erau frecvent prinși cu șnur de-a lungul istoriei.8
Cel care a venit în ajutorul Europei a fost întreprinzătorul Edward Scarlett. În rare ocazii când cineva se oprește să acorde merite pentru salvarea designului ochelarilor în Occident, se tinde să i se acorde credit domnului Scarlett, care, în magazinul său din Londra, în 1727, a decis în cele din urmă să producă ochelari purtabili cu două brațe articulate din oțel care se înfășoară de-a lungul părții laterale a capului și mențin ochelarii pe față.9 Având în vedere contribuția lui Scarlett la designul ochelarilor, ar trebui cu siguranță să fie mai cunoscut.
Dar, deoarece Edward Scarlett nu a contribuit și la crearea nucleului democrației americane, este de obicei eclipsat de părintele fondator al Statelor Unite, Benjamin Franklin, care este adesea recunoscut și ca figură importantă în evoluția ochelarilor. Franklin este adesea creditat ca inventator al ochelarilor bifocali în 1784, când a scris că și-a tăiat lentilele pentru citit și distanță și le-a unit. Ca multe atribuiri legendare de invenție, unele persoane pun la îndoială acuratețea acestei informații. Deși este posibil ca Franklin să nu fi fost singurul care a conceput această invenție,10 adevărul poate fi chiar mai surprinzător decât se știe, existând dovezi că Franklin discuta despre bifocali încă din 1724 – cu aproximativ cincizeci de ani înainte de data atribuită invenției.11 Franklin a purtat cu mândrie bifocalii pe parcursul vieții și a permis răspândirea acestei invenții în societate fără profit personal.
Corecția pentru astigmatism a venit mai târziu, în 1801, prin Thomas Young, care a raportat pentru prima dată această afecțiune. Young a creat lentile subtil cilindrice pentru a corecta problemele de distorsiune, iar formularele de prescripție pentru ochelari conțin și astăzi un câmp pentru corecția cilindrică.12
Modernizarea ochelarilor (secolul XX și ulterior)
Secolul XX a adus noi materiale sintetice pentru ramele ochelarilor și apariția multor stiluri precum aviator și cat eye, care rămân populare și în zilele noastre.
Modelul bifocal a evoluat de asemenea în anii 1950, când au apărut lentilele progresive, depășind astfel limitările bifocalilor cu planuri separate și oferind o tranziție mai lină între zonele de vedere.
Astăzi, ochelarii continuă să evolueze atât ca formă, cât și ca funcționalitate. Luați de exemplu ochelarii care blochează lumina albastră, care s-au adaptat la utilizarea de către oameni a ecranelor digitale. Este greu de crezut că după sute de ani de evoluție tehnologia ochelarilor încă ne oferă ceva nou de apreciat.
Sursa
1. Rosenthal, William J. M.D. (1996). Spectacles and Other Vision Aids: A History and Guide to Collecting. Norman Publishing. p. 230
2. Rosenthal 1996, p. 26
3. Rosenthal 1996, p. 278
4. Smithsonian, These Snow Goggles Demonstrate Thousands of Years...
5. Original Murano Glass Furnace & Showroom, The History of Murano Glass...
6. University of Reading Special Collections, Johannes Kepler – Astronomiae Pars Optica
7. Rosenthal 1996, p. 231
8. Rosenthal 1996, p. 65-66
9. Ed Scarlett, Inventor of the Spectacle Frame
10. The College of Optometrists, The Inventor of Bifocals?
11. The National Library of Medicine, The invention and early manufacture of bifocals
12. The National Library of Medicine, Beginnings of Astigmatism Management...
Comentarii