Cum să mă bucur de un film 3D dacă port ochelari?
E destul să deschideți orice forum cu mulți vizitatori și mai devreme sau mai târziu veți întâlni întrebarea: Port ochelari de vedere și merg la cinema să văd un film în 3D – mi se potrivesc ochelarii 3D sub aceștia sau e mai bine să-mi iau lentile de contact?
Noi credem că întrebarea trebuie formulată altfel
Întrebarea potrivită nu e dacă poți să te bucuri de filmul 3D cu două perechi de ochelari, ci dacă te vei putea bucura de aventura tridimensională, având un defect de vedere. Majoritatea spectatorilor – da, uneori însă – nu.
De exemplu, persoanele care au o ambliopie pronunțată la un ochi și nu reușesc să îmbine imaginea ochiului drept cu cea a ochiului stâng nici în viața cotidiană, nu se pot bucura de vizionarea unui film 3D. Imaginea va fi văzută în forma clasică 2D. Este dezamăgitoare și experiența celor care au astigmatism (încă necorectat), pentru că văd neclar și cel mai probabil, se aleg și cu o durere de cap.
Aleg ochelarii sau lentilele de contact
Puteți, desigur, să folosiți atât lentilele cât și ochelarii, dar noi recomandăm lentilele. Nu doar pentru că oferim spre comercializare lentile de contact, ci pentru că vizionarea unui film 3D este mult mai confortabilă cu lentilele de contact. Acestea nu vă vor aluneca de pe nas, în plus – vă vor permite să vedeți clar din toate unghiurile ochilor, în timp ce ochelarii asigură o vedere limitată la zona lentilelor.
Dacă merg la film rar…
… Port ochelari și nu am lentile. Ce mă fac? Nu e nicio problemă dacă mergeți la film cu ochelarii 3D, dar dacă mergeți la filme 3D mai mult decât o dată pe lună, gândiți-vă la varianta lentilelor de contact. Nu este nevoie să treceți definitiv la lentile. Puteți să le folosiți doar când mergeți la cinema. Lentilele potrivite ar fi cele cu purtare de o singură zi. Le aplicați înainte de a merge la cinema și le aruncați imediat ce nu mai aveți nevoie de ele.
Aveți ceva de adăugat sau de sugerat, nu ezitați și lăsați-ne un mesaj în secțiunea de mai jos dedicată comentariilor. Vom fi încântați să vă răspundem.
Comentarii
-
Răspundeți
Pe bune, chiar nu se pot importa in Ro niste amarate de lentile 3d pasive cu clip-on pt ochelari? Nu costa mai mult de 5 dolari...pfff
-
Răspundeți
Buna ziua,
Suntem de acord cu Dvs insa aceste probleme nu pot fi rezolvate de noi :)
Pana la importarea acestor lentile, venim cu solutii alternative :)
Numai bine,
-